Povestea actualei Mitropolii a Târgoviştei începe în secolul al XVI –lea, atunci când domnul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab a hotărât, la sfatul Patriarhului Nifon, mutarea mitropoliei de la Curtea d...
Povestea actualei Mitropolii a Târgoviştei începe în secolul al XVI –lea, atunci când domnul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab a hotărât, la sfatul Patriarhului Nifon, mutarea mitropoliei de la Curtea de Argeş la Târgovişte.
Astăzi, ne aducem aminte de povestea celei mai mari şi mai frumoase biserici a oraşului Târgovişte, de ridicarea acesteia, precum şi de secolele care au trecut peste ea, până la neinspirata sa dărâmare în 1889 şi clădirea pe locul ei a actualei biserici a Mitropoliei construită după planurile arhitectului francez Lecomte du Nouy.
Revenind la povestea vestitei Mitropolii din Târgovişte , rămasă în picturi, desene şi mărturiile veacurilor, istorici nu s-au putut pune de acord de la început dacă vechea mitropolie a fost construită pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, sau în prima jumătate a secolului al XV-lea, ipoteză greu de crezut sau construcţia a început în timpul domniei lui Radu cel Mare, dar nu a fost finalizată, aşa cum spune cronica Viaţa Sfântului Nifon: “ domnul nu s-au învrednicit a o muta şi după mărturia lui Gavril Protul, iar Neagoe Basarab s-au umplut de cuvântul sfinţiei sale şi cu a lui blagoslovenie zidi mitropolie în Târgovişte” .
Este sigur că mitropolitul Nifon a cerut lui Radu cel Mare, mutarea mitropoliei Ţării Româneşti la Târgovişte, dar aceasta nu a avut timp şi nici voinţă să o clădească.
Neagoe Basarab este ctitorul vechii mitropolii, iar hotărârea construcţiei a fost luată cu prilejul sfinţirii bisericii domnului din Curtea de Argeş în anul 1517. Atunci s-a făcut “tocmeala” “ca de acum înainte niciodată, în veci, în Argeş să nu mai fie mitropolie, ci să fie mănăstire şi arhimandrie, iar în Târgovişte să fie mitropolia stătătoare, cum s-au aşezat” .
Acelaşi izvor ne povesteşte că în 1518, Neagoe a început zidirea mitropoliei “mare şi frumoasă cu opt turle şi tot rătunde, cum să satură ochii tuturor de vederea ei” . Construirea ei a fost făcută şi cu meşteri pietrari transilvăneni.
Sfinţirea catedralei Mitropoliei din Târgovişte s-a făcut la 17 mai 1520, de Înălţarea Domnului care a fost şi hramul bisericii. Sărbătoarea a fost menţionată într-o scrisoare a lui Neagoe Basarab către braşoveni din 26 aprilie 1520, prin care-i invita să participe la eveniment împreună cu toată ţara.
După opinia profesorului V. Vătăşianu la construirea mitropoliei a colaborat şi un meşter trimis în Ţara Românească de despotul Serbiei şi de aici influenţa bisericii mănăstirii Mansija, zidită de Ştefan Lazarevici între anii 1407 - 1418 . Dar, din cercetările lui Nicolae Stoicescu şi Cristian Moisescu o astfel de influenţă nu se produce atât de rapid . Aceste elemente au fost asimilate mai târziu de către arhitectura muntenească până în timpul lui Neagoe Basarab.
Cercetările făcute de cei doi istorici comparând ornamentele coloanelor catedralei, precum şi analogiile cu vestigiile epocii demonstrează că Mitropolia a fost începută în vremea lui Radu cel Mare, dar zidită propriu zis în vremea lui Neagoe Basarab, lucru confirmat şi prin argumente de ordin stilistic.
Acceptând demonstraţia de istorie şi stilistică a celor doi istorici, se înlătură şi ideea conform căreia turlele bisericii erau adăugate ulterior, deoarece în perioada în care biserica a fost construită acesta era tipul de construcţie bisericesc.
Lucrările la mitropolie au continuat şi după moartea lui Neagoe Basarab. Pisania mitropoliei în limba slavă (datată 7018 - 1510) afirma că domnul “a început a face din temelie această sfântă şi mare mitropolie, muma bisericilor”, dar spune că domnul nu a “săvârşit lucrarea” deoarece a murit .
Unul dintre urmaşii lui Neagoe Basarab, Radu Paisie (1535 - 1545) văzând “că de multă vreme stă nesăvârşită această sfântă casă” a continuat zidirea şi a acoperit mitropolia cu plumb şi a înfrumuseţat-o. Lucrările au fost gată, conform pisaniei la 20 septembrie 1537 .
Dar, o data cu domnia lui Mircea Ciobanu şi înfeudarea ţării de către turci, oraşul Târgovişte redevine al doilea oraş al ţării. Soarta oraşului se schimbă în urma venirii la tron a lui Petru Cercel (1583 - 1585) care a mutat iar capitala la Târgovişte.
Documentele ne spun că lucrările la biserica Mitropoliei Ţării Româneşti au continuat şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. La 13 ianuarie 1585, Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanu „miluise” pe Dumitru zidaru „pentur buna şi dreapta slujbă ce a slujit şi a muncit şi a dres şi a acoperit cu plumb mitropolia din oraşul Târgovişte” . Acoperişul de plumb al bisericii mitropoliei a existat până la 1821.
Spre sfârşitul sec. al XVI-lea, mitropolia a fost văzută de italianul Franco Sivori care povesteşte despre minunata biserică, lucrată în mozaic ce are şi „un frumos palat” cu grădină. Biserica a primit numeroase danii de moşii, vii, ţigani, bălţi fiind un locaş bogat şi înfloritor.
Dar la sfârşitul secolului al XVI-lea, istoria şi-a arătat colţii şi turcii au ocupat temporar oraşul Târgovişte, în timpul luptelor cu Mihai Viteazul. Oştile lui Sinan Paşa au pustiit în 1595 o parte a oraşului. Au transformat biserica Mitropoliei în moschee, dar nu i-au adus mari stricăciuni, deoarece aceasta redevenise mitropolie în vremea domniei lui Radu Şerban care-şi îngroapă aici pe mama sa şi un fiu .
Apoi stricăciuni fac la mitropoliei incursiunile oştilor lui Gabriel Báthory în iarna anului 1610 – 1611, când aceştia jefuiesc de odoare mai multe biserici din zona Târgoviştei, inclusiv Mitropolia.
Vremurile mai bune au venit odată cu domnia lui Matei Basarab, care a fost un important ctitor în Târgovişte, ca şi înaintaşul său Neagoe Basarab. După opinia istoricului V. Drăghiceanu care a studiat în perioada interbelică vestigiile vechii mitropolii a Târgoviştei, Matei Basarab a refăcut o parte a mitropoliei. După o pisanie nedatată acesta a „dres” biserica, a acoperit-o cu plumb şi a refăcut cadrele de marmură ale ferestrelor, care „reprezintă o primă manifestare a influenţei pe care o va exercita zidirea bisericii Stelea din Târgovişte asupra evoluţiei ulterioare a decoraţiei edificiilor religioase din Ţara Românească” .
În timpul lui Matei Basarab la mitropolia din Târgovişte a funcţionat tipografia domnească. Aici au fost tipărite o mulţime de cărţi printre care Pravila cea mare sau Îndreptare legii din 1652.
Constantin Şt. Bilciurescu face, în 1890, un catalog intitulat Monasterile şi Bisericile din România cu mici notiţe istorice şi gravuri, Tipărite pe cheltuiala şi sub auspiciile Ministerului Cultelor şi Instrucţiunei Publice. Autorul, care făcea parte din Corpul Biroului Cultelor din Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, ne spune în Prefaţă, aduna data fundărei, posiţia geografică, numele fondatorilor, tradiţiile istorice, conservate fie prin memorie, fie scrise pe pietre, în pomelnice, pisanii, inscripţii pe frontispicii, picturile diferite obiecte şi bibliotecă .
În câteva pagini prezintă şi fosta Mitropolie din Târgovişte spunând: „până la 1821 a fost învelită cu plumb, dar Ipsilante venind cu volintirii săi a luat plumbu de pe biserică, din care a turnat glonţe şi au rămas numai turnurile învelite cu plumb”.
Inscripţia lui Neagoe Basarab, reconstituită de Bilciurescu înainte de 1890 spunea: Cu bună voie a Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului, Eu smeritul robul lui Hristos, Io Neagoe V.V. împreună cu Doamna mea Despina şi cu fiul meu Tudosie (Voevod), din Dumnedeească îndemnare am poftit de am început de a face din temelie acestă sfântă şi mare Mitropolie, mama bisericilor, întru mărirea celui întru slavă, (ce s-au) înălţat Domnul Dumnedeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în dilele Archipăstorului Macarie, însă nu o am săvârşit, ci am eşit dintr-această lume deşertă la anul lumei 7018 sau 1510, Septembrie 30, ci mă rog vouă fraţilor părinţi, pomeniţi-me când vă rugaţi, şi am dat satul Aninoasa.
Bilciurescu prezintă pictura zidului bisericii pe care se află mai mulţi domni şi mitropoliţi Petru Voevod, Ecaterina Doamna, Neagoe Voevod, Despina Doamna, jupân Barbu Corbeanu, vătafu de aprozi. Jupân Enache Văcărescu, Velu-Paharnicu. Stanca Epipaniţa Ego. Şase copii: Marina, Ilinca, Balaşa, Constantin, Barbu, Ştefan. Radu Voevod, Matei Basarab Voevod, Mircea Voevod, radu Voevod, Constandin B. Basarab V.V. Radul Voevod, Şerban Voevod Cantacuzino, Ştefan Mitropolitul, Antim Mitropolitul, Vladu Voevod, Mihai Voevod, Alexandru Voevod.
Dintre puţinele descrieri ale acestei importante biserici, cea a lui C. Bilciurescu este făcută cu câţiva ani înainte de dărâmarea lăcaşului. Acesta povesteşte cu lux de amănunte frescele „Domnii şi Domnele sunt îmbrăcate în haine lungi de stofe aurite, pe cap au corone imperiale, şi pe aceste haine câte o manta cu iacà de blană, ca imperatori Bizantini, iar alţii cu mantale lungi (Tătărăşti) cu ceapraguri de fir galben şi nasturi (bumbi) mari. Fie-care porta la brîu câte un stilet (hangen), a cărui coadă, ornată cu mărgăritari şi pietre preţioase. Mircea Vodă şi Mihai Vodă diferă, ei au haine scurte de oşteni, o tunică scurtă încheiată până la cingătore şi mantale ca ale lui Mihai Vitezul şi cu săbii atârnate. Mitropolitul Ştefan în vesminte de serviciu, iar Antim numai cu mantie, mitre pe cap şi în mâni cu toeage păstoreşti ”.
Înainte de 1890, în partea stângă a bisericii se afla mormântul Mitropolitului Ştefan, cel care a tipărit o mulţime de cărţi în epoca sa, pe a cărui piatră scria „Supt această piatră, odihnesc osele prea Sfinţitului Kir Ştefan Mitropolitul Ţărei Româneşti, fiind pastor în scaun ani 20, şi viind vremea şi-a dat obşteasca datorie, şi s-au astrucat aici în sfânta Mitropolie, Veacia-mu-pameta, în luna lui Aprilie 25 dile, la anul de la facerea lumei 7186 (1668)” .
Tot în biserica se afla piatra de mormânt de marmură „frumoasă şi bine sculptată, având dasupra zgriptorul cu două capete al familiei Cantacuzinilor, şi înscripţiunea în româneşte: Supt această mare piatră odihneşte ţerina bine-credincioasei Balaşa Cantacuzin, Vel Vistieru din Moldova, soţia luminatului coconului Ştefan Brâncoveanu, al doilea fiu al înălţatului şi blagocestivului Io Constantin Basarab Voevod. Care de ani 15 vârsta fiind, cu iubitul soţul ei creştineşte evsevios, şi cu înţelepciune şi cu alt aretis au trăit, ci, cruta morte fără de vreme o au răpit. ... Răpăsând la anul de la zidirea lumei 7220, iar de la Christos 1712, Decembrie 23,astrucându-se cu multă cinste în sfânta Mitropolie din Târgo-Veste”.
Constantin Bilciurescu ne spune că biserica se află în restaurare şi speră că peste puţin ani aceasta se va termina.
Dar, soarta vechii Mitropolii a fost cu totul alta şi astăzi mai avem amintiri, parte din pietrele funerare şi o frumoasă poveste al cărei sfârşit este greu de înţeles.
Un alt istoric, Virgiuliu Drăghicescu scrie în perioada interbelică despre Mitropolia Târgoviştei. Note istorice şi arheologice cu 18 ilustraţii şi planuri, lucrare apărută în anul 1933. Acesta reface trista istorie a bisericii mitropoliei de la primul său ctitor Neagoe Basarab, până la hotărârea nefastă a dărâmării vechii Mitropolii, adică a restaurării ştiinţifice a lui Lecomte de Nouy, care era un arhitect emerit, bun cunoscător al artei bizantine a Orientului, dar un om abstract, crescut la şcoala arhitectului francez Viollet – le – Duc, fără cunoştinţe istorice, fără putinţă de orientare în trecutul artei noastre .
Această biserică a fost Mitropolia Ţării Româneşti din anul 1520 şi până în 1668, când după moartea Mitropolitului Ştefan, mitropolia s-a mutat la Bucureşti. Mutarea Mitropoliei s-a făcut sub Radu Leon-Vodă şi Mitropolitul Theodosie, cu toate că curtea domnească fusese mutată la Bucureşti din timpul lui Mircea Ciobanu.
În timp de 148 de ani, necontenit, toţi Mitropoliţii Ţării locuiră în Palatul mitropolitan dela Târgovişte, iar zidurile Mitropoliei Târgovişte fură martore la toate slujbele de bucurie sau întristare ce se oficiau aci de Mitropoliţii ţării.
Mitropolia a avut o perioadă de strălucire în epoca lui Matei Basarab (1632 - 1654) şi apoi a lui Constantin Brâncoveanu. Descrierea, din 1653, a lui Paul de Alep arată frumuseţea bisericii mitropoliei „.. e prea frumoasa biserică ce nu-şi are pereche în aceste regiuni, afară numai de biserica mitropolitană a Cazacilor, amândouă fiind zidite după modelul Sfintei Sofii, înalte, vase, sprijinite pe mai multe coloane, foarte imposante. Ea se împarte în trei secţiuni: întâia e nartexul exterior foarte spaţios şi cu mai multe cupole, de aici a doua uşe, întri într-un alt nartex”.
O a treia uşă duce în centrul bisericii de dimensiuni vaste cu o mare cupolă deasupra, în centru căreia este un impresionant candelabru. Aici se află trei tabernacole şi strane. Iconostasul, simbolul şi crucile erau foarte mari, cu sfeşnice elegante de lemn poleit.
Tot Paul de Alep povestea că: „ pereţii sunt acoperiţi cu picturi vechi. Numărul cupolelor mari şi mici este de douăsprezece, fiecare ornată cu o cruce poleită. Înaintea uşii se află o fântână frumoasă, iar biserica este înconjurată cu straturi de trandafiri şi de diferite flori”.
Paul de Alep ne-a lăsat şi o descriere a palatului mitropolitan: foarte măreţ, aflat la un capăt al oraşului, tocmai lângă zid (…) Apartamentele mitropolitului sunt foarte înalte, aşezate spre răsărit şi frumos pictate cu minunile creaţiunii pământului şi mării, cu descrierea Ierusalimului şi a mănăstirilor sale, cu aceea a piscului Sinai…, aceea a Sf. Munte , cu cele 24 mănăstiri ale sale în faţa mării, toate lămurit şi în proporţii mari.
Povestea mândrei biserici mitropolitane continuă şi după mutarea mitropoliei la Bucureşti, dar treptat toate aceste frumuseţi descrise de călătorii străini sunt neglijate şi ajung să se ruineze.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în anul 1707, Mitropolitul Theodosie renovează vechea mitropolie, după cum spune pisania de la 1709 care aminteşte şi de lucrările făcute în acel an de către Ianache Văcărescu, mare paharnic podeaua din acest sfânt locaş, cu zugrăveala, cu pardoseala şi facerea chiliilor din spre miazănoapte, din clopotniţă până în foişorul caselor celor vechi. Cu acest prilej este construit şi pridvorul brâncovenesc cu stâlpi frumoşi de piatră la intrarea în biserică, dărâmat împreună cu biserica.
Antim Ivireanu reînfiinţează tipografia de aici, iar între 1709 şi 1715 se tipăresc cărţi pentru slujbe, dar şi cărţi de doctrină în limbile greacă şi română.
După domnia lui Brâncoveanu vine declinul treptat al frumoasei biserici şi al palatului vechii mitropolii.
În timpul războiului ruso-austro-turc din anii 1736 – 1739, boierii şi-au ascuns averile în tainiţa mitropoliei şi turcii au ars oraşul şi au spart zidurile Mitropoliei şi curtea domnească, în iunie 1737.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea pentru a nu se prăbuşi zidurile bisericii, mitropolitul Dosithei a făcut reparaţii „preînnoind împrejurimile acestei mitropolii Târgovişte, care ajunseseră în dărăpănare” .
În anul 1815, târgoveţii au cerut să fie instalată în clădirile mitropoliei o şcoală cu cheltuiala mitropoliei din iraturile eparhiei ce are , deoarece fosta mitropolie avea destule odăi pentru odihna dascălilor şi a ucenicilor şi toate înlesnirile .
În catagrafia din anul 1819, biserica mitropoliei şi clădirile din jur sunt descrise astfel: „biserica cu 8 turle este învălită în plumb peste tot, care acoperiş s-au meremetisit cu tinichea de preasfinţia sa părintele mitropolit Dositei, are jgheaburi împrejur tot de tinichea, vopsite mohorât, tencuială albă pă dina fară, ferestrele toate cu geamuri, ferestrele cele mai dă jos cu fiare în şătrange, anvonu dinaintea bisericii învălită în tinichea văpsită mohorât. Înăuntru biserica are zugrăveală veche şi ştearsă pă alocurea, are jelţurile toate şi celelalte ale bisericii”.
Dar necazurile nu au ocolit biserica Mitropoliei. În 1821, ostaşii lui Alexandru Ipsilanti au luat acoperişul de plumb al bisericii pentru a face gloanţe, astfel ploile i-au stricat bolţile şi picturile. După unele mărturii, Tudor Vladimirescu a fost ucis chiar în curtea mitropoliei.
În 1823, biserica a fost acoperită cu tinichea din strădania lui Alexe staroste cu banii luaţi de pe două moşii ale mitropoliei.
Generalul Pavel Kiseleff a vizitat mitropolia în anul 1832, care a remarcat mormintele din pronaos şi faptul că era acoperită cu plumb şi tinichea.
Dar, în 1838 a venit cutremurul care a produs mari stricăciuni, s-au dărâmat clădirile din jur, dar şi biserica şi clopotniţa au avut de suferit. Bolta altarului s-a crăpat, pereţii bolţilor bisericii erau despicaţi, tencuiala căzută, amvonul era crăpat. Cu toate acestea cel mai mult de suferit nu a avut biserica, ci odăile dărăpănate foarte … nu mai este mijloc de a mai lăcui cinevaş acolo .
Un alt dezastru s-a produs în anul 1842, când s-au dărâmat toate acareturile ce formau odată Mitropolia Târgoviştei de către municipalitate, şi care cuprindeau tot Oborul de astăzi al oraşului Târgovişte. Rămase în picioare numai biserica cu clopotniţa de intrare , iar grădinile bisericii au fost lăsate prădă vitelor orăşenilor, lărgindu-se oborul pentru vite.
După o descriere a lui Cezar Bolliac din 1845 biserica mitropoliei din Târgovişte era mai mare decât mitropolia din Bucureşti, având 25 de stânjeni lungim înăuntru şi 9 stânjeni lăţime (circa 50 x 18 m) este despuiată de tot felul de odoare, ploă în ea şi este aproape a nu se mai putea face oficiu într-însa, deşi are un venit însemnat .
Aflată într-o stare jalnică, vechea mitropolie şi-a continuat povestea tristă. În această perioadă a apărut ideea dărâmării acestei biserici. Ideea i-a aparţinut lui Ioan Schlatter, arhitect mănăstiresc, şi a prezentat-o într-un raport al său din 30 septembrie 1847 în care spunea luând în deaproape băgare de seamă zidurile şi construcţia bisericii … am găsit că această zidire, deşi nu prea are soliditate … va mai putea exista un curs de vreme, fără a ameninţa cădere. Acesta a considerat că pridvorul brâncovenesc trebuie dărâmat sunt prea rău crăpate şi se ţin numai în nişte legături de lemn care în caz de cutremur vor cădea.
Schlatter a recomandat ca biserica să fie păstrată aşa şi să fie dărâmată şi construită una nouă nu merită vreo reparaţie mai învinsă … fiindcă nu numai construcţia ei nu iartă a se putea face vreo reformare frumoasă ci chiar zidurile nu au destulă soliditate ca să se poată zidi deasupra lor.
În acelaşi an, 1847, mitropolitul Neofit a vrut să reclădească o parte din clădirile aflate în curtea mitropoliei, a dărâmat etajul întâi al acestora şi apoi, din lipsa de bani s-a oprit, sporind practic dezastrul din incinta mitropoliei.
În anul 1852, se spunea că biserica era în bună stare, pentru că crăpăturile sunt de suprafaţă, dar după patru ani, în 1856 în biserică nu se mai puteau ţine slujbe deoarece învelişul era foarte stricat, mitropolitul alocând 100 de galbeni pentru refacerea învelişului cu tinichea albă.
Povestea tristă a dărăpănării unor vestigii istorice de nepreţuit a continuat. În anul 1860, Ministerul Cultelor a fost anunţat de către prefectul judeţului că biserica este crăpată în mai multe locuri, zidurile din jurul ei sunt nişte ruine, cerând găsirea rapidă a unei soluţii. Dar fonduri nu s-au găsit. La doar un an, în 1861, au apărut trei planuri de refacere, dar niciunul nu a fost pus în aplicare.
În acelaşi an, Emile Isambert vizita oraşul Târgovişte, remarcând frumuseţea bisericii sale, cele nouă turle, minunata pictură interioară ce fusese distrusă de timp.
Egumenul Cosma spunea, în 1863, că dacă nu se vor lua măsuri rapide, va pieri un edificiu „ce ar urma d-a se conserva numai pentru onoarea şi memoria străbunilor noştri”.
În două rânduri, orăşeni au făcut petiţii pentru repararea mitropoliei, în 22 aprilie 1864, într-o adresă semnată de numeroşi orăşeni care solicitau a satisface o trebuinţă simţită de oricine ar vedea sînta mitropolie căzută astăzi în desăvârşită ruină. În anul 1866, 103 târgovişteni au semnat o nouă cerere către cameră şi senat, cerând reparaţiunea mitropoliei, după ce în 1864, se aprobase repararea radicală şi nu s-a făcut nimic. Povestea petiţiilor înaintate Ministerului Cultelor, Parlamentului a continuat în 1868, 1870, 1871, 1872, 1875.
În anul 1881, sub ministeriatul lui V.A. Ureche o delegaţie compusă din Slavici şi arhitectul Mandrea, vizitară Mitropolia. O găsiră aşa cum se prezenta în urma deselor stricăciuni şi restaurări: prea lungă şi cu unitatea ei arhitectonică pierdută. Ei constatară că în zilele noastre biserica s-a reparat într-un mod imposibil, s-a dat jos toată tencuiala şi s-a pus alta în locul ei, molozul s-a lăsat împrejurul zidurilor, încât biserica, şi altfel nu destul de înaltă, a rămas în groapă şi apa de ploaie se scurge în biserică .
După părerea lui I. Slavici şi a arhitectului Mandrea biserica era încă solidă, având nevoie de reparaţii mărunte, în primul rând ridicarea pământului din jurul bisericii şi de repararea acoperişului.
Biserica Mitropoliei făcea parte din cele cinci monumente aparţinând tipului edificiilor în cruce grecească înscrisă ridicate în Ţara Românească, cea mai frumoasă dintre acestea.
Cristian Moisescu a fost cel care a cercetat şi a scris despre acest minunat edificiu, lucrările sale publicate în anii 70, sunt cele mai importante studii dedicate monumentelor din Târgovişte. Ne-am dori ca şi în această perioadă istorici şi arheologi să se preocupe de vestigiile oraşului Târgovişte, atât de frumoase şi prea puţin cunoscute publicului larg.
Structura. Conform studiilor lui Cristian Moisescu , denumirea tipului este dată de forma planului bisericii şi structura acoperirii naosului: o turlă centrală şi două perechi de bolţi semicilindrice, dispuse perpendicular – toate susţinute de patru stâlpi, a căror proiecţie orizontală determină o cruce cu braţe egale (cruce greacă), vizibilă din interior şi înscrisă în pătratul format de zidurile perimetrale .
Cele patru compartimente cuprinse între braţele crucii şi pătratul pronaosului au fost acoperite cu bolţi semicilindrice, cu bolţi în cruce sau mici cupole.
În lucrarea Târgoviştea şi monumentele sale, Nicolae Stoicescu şi Cristian Moisescu compară ornamentele care decorează mitropolia cu cele folosite la împodobirea faţadelor mânăstirii Dealu şi arată că asemănările sunt izbitoare, demonstrând astfel că datarea propusă de aceştia pentru cele două construcţii ale bisericii în timpul domniei lui Radu cel Mare şi în timpul domniei lui Neagoe Basarab este justificată prin argumente de ordin stilistic.
La doar câţiva ani după raportul lui Slavici, s-a luat hotărârea dărâmării bisericii şi construcţiei uneia noi. V. Drăghicescu povestea după câţiva ani de la dărâmare „în câteva săptămâni şi cu ajutorul dinamitei, s-au dărâmat ziduri groase de un metru şi mai bine, care n-aveau nevoie decât de reparaţii. În locul celei vechi avem o altă zidire nouă, care, dacă nu păcătuieşte nimic ca tip de biserică bizantină, nu are nicio legătură cu vechea biserică, pe care are pretenţia de a fi restaurat-o”.
Biserica Mitropoliei construită de Lecomte de Nouy are planul bizantin în formă de cruce greacă înscrisă. La întretăierea celor două braţe ale crucii se înalţă turla naosului, cu 12 laturi şi 12 ferestre. Altarul are o absidă mare în axul longitudinal şi două abside alăturate servind de proscomidie şi diacomicon. Sculptura în lemn, la tâmplă este bogat aurită. Pictura actualei mitropolii este în stil neobizantin pe fond aurit.
Dar dărâmarea unei biserici medievale a fost o decizie care a stârnit în epocă polemici şi proteste, astăzi ne rămâne doar tristeţea. Dărâmarea s-a făcut treptat, cu schele acoperite, prima data s-au dărâmat turlele, care după părerea arhitectului erau adăugiri ulterioare, dar acesta s-a înşelat amarnic.
S-au dărâmat zidurile până la temelie pentru a fi găsite vestigii ale construcţiei lui Neagoe Basarab, dar biserica întreagă era un astfel de vestigiu. Cu unele excepţii, pietrele funerare, după „renovare” din vechea Mitropolie a Târgoviştei a lui Neagoe Basarab nu mai rămăsese nimic.
Lucrările la această nouă biserică au durat până în anul 1933, peste patruzeci de ani, biserica fiind sfinţită în anul 1933.
Nicolae Iorga vizitând oraşul, la începutul secolului XX spunea despre mitropolie că era total refăcută, cu pridvorul ei aşezat pe şase stâlpi, cu turnul unic, prea subţire, ridicat pe o temelie înaltă.
Cele mai multe pietre de mormânt din vechea Mitropolie s-au păstrat la Muzeul de Istorie din Târgovişte, cât priveşte biserica Mitropoliei şi clădirile acesteia din secolele XVI – XVII au rămas doar o amintire şi subiect de studiu.
De-a lungul vremii, dar mai ales în secolul XX istorici consacraţi au scris despre Mitropolia Târgovişte, despre biserica sa medievală, care astăzi, din păcate, nu mai există decât în memorii, amintiri, hrisoave vechi.
De la Virgiliu Drăghiceanu în 1907, 1912, apoi 1933, apoi la Nicolae Ghika-Budeşti, între 1927 şi 1936, Nicolae Iorga, Virgil Vătăşianu, până la Nicolae Stoicescu, Cristian Moisescu, acad. Răzvan Theodorescu această biserică a fost studiată şi dezvăluită atât istoricilor, cât şi publicului larg.
Această sinteză îşi propune să readucă în interesul publicului istoria unei mitropolii şi a unei biserici.
Păstrând cuvintele târgoveţilor din Târgovişte, sperăm ca această prezentare să pună suficiente întrebări pentru a nu se mai repeta astăzi povestea dărâmării unei biserici de veacuri: faceţi a se stinge vocea plângătoare ce se aude asupra ruinilor Târgoviştii, chiar şi de către streini ce vin a vedea vechea capitală a Românii. Faceţi, în fine, să avem mai puţin o ruină din câte posedăm.
Material realizat de catre dr. Cristina Paiusan-Nuica si dr. Teodora Stanciu-Stanescu