Targoviste.Ro V.4.1 Comunitatea targovistenilor

Proiectat pe o suprafata de 16.481 mp, noul parc este o investitie care, in afara amenajarii unei suprafete de peste 14.000 mp. ca si spatiu verde, presupune construirea in plus a unei piatete si a unei fantani arteziene, a unui loc de joaca, a unei zone de fitness, a unei biblioteci in aer liber, dar si amenajarea aleilor pietonale si a pistelor pentru biciclete.

Spatiul verde cuprinde zone cu vegetatie bogata si peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se vor planta aproximativ 500 de arbori si arbusti din specii rasinoase si foioase si se vor amenaja zone cu flori. Va exista si un sistem automat de irigatii. Iluminatul ambiental se va realiza cu stalpi de iluminat si corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi si proiectoare.

Vor fi amplasate cismele si toalete.

De asemenea, parcul va fi dotat cu banci, cosuri de gunoi, rastele si o statie de biciclete.

Valoarea investitiei este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, iar sursa de finantare a lucrarilor amintite este asigurata prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa Prioritara 4, Prioritatea de Investitii 4.2, “Realizarea de actiuni destinate imbunatatirii mediului urban, revitalizarii oraselor, regenerarii si decontaminarii terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluarii aerului si promovarii masurilor de reducere a zgomotului”.

Gradina Zoologica Targoviste constituie impreuna cu Parcul Chindia, pe care il margineste pe latura de nord-vest, un nucleu cu vechime considerabila , care a reprezentat, de-a lungul timpului, principala atractie de petrecere a timpului liber pentru targovisteni.

nceputurile Gradinii Zoologice dateaza inca din epoca medievala, cand domnitorul Petru Cercel muta, in anul 1583, capitala tarii, de la Bucuresti la Targoviste, la Curtea Domneasca, strajuita semet de Turnul Chindia.

Muzeul adăpostește artefacte unice în România dar și în Europa Centrală și de Sud-Est. Printre acestea, cele mai vechi recipiente de piatră din lume folosite pentru prepararea ocrului cu care oamenii preistorici știau a se împodobi; singurele vârfuri de fildeș descoperite pină acum în România cu vechime de peste 20 000 de ani, cel mai vechi colier de melci decsoperit tot în România (are peste 29.000 de ani vechime) și, nu în ultimul rând, singura și cea mai veche pâine carbonizată descoperită în România.

Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din Târgoviște nu este doar un muzeu. Sau nu este un simplu muzeu. Este un loc în care se face și cercetare - deși nu are decât trei angajați! - , un loc în care se face școală, un loc în care vechiul - paleoliticul- se îmbină perfect cu digitalul. Pentru că toate reconstituirile, toate artefactele sunt dublate de explicații și filme informative care rulează pe tablete și pe plasme. Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic este primul de acest fel din România și din Europa Centrală și de Sud-Est. Exponatele sunt în principal descoperirile cele mai importante făcute în paleoliticul superior și mijlociu din România.

În interior este reconstituită una dintre cele mai mari peșteri dintr-un muzeu din România și singura în care se regăsesc oameni de Neanderthal realizați cu respectarea tuturor exigențelor privind morfologia, surprinși în cele mai caracteristice preocupări, alături de un Homo Sapiens din Paleoliticul Superior, într-o firească ipostază de vânătoare.

Modalitatea de expunere reflectă o concepție modernă, cum ar fi ecranele pe care rulează scurte filme cu reconstituirea procedeelor tehnologice de realizare a uneltelor și armelor din piatră și os.

Un muzeu viu, care trebuie descoperit pas cu pas, exponat cu exponat.

Centrul comercial regional dedicat pasiunilor tale, Dâmbovița Mall, a fost construit într-o zonă ușor accesibilă și celor care locuiesc în Târgoviște, dar și celor din localitățile din împrejurimi. Găzduiește un hypermarket Carrefour întins pe aproximativ 9.600 mp, are ample terase interioare și exterioare, un food court cu design inovator, o zonă de servicii și una de fashion. Parcarea oferă 1.280 locuri, dintre care 815 sunt în subteran.

Brandurile tale preferate prezente în Dâmbovița Mall la momentul deschiderii sunt C&A, LC Waikiki, Sinsay, House, Cropp, Intersport, Hervis, Sportisimo, Sizeer, DM, Noriel, New Yorker, CCC, Pepco, Deichmann, Altex, Flanco, Diverta, Apollo Beauty Salon, Boutique17, Meli Melo, U.S.Polo ASSN, Little Big, Smyk, Teilor, Kendra, Splend`or, Happy Day, Orange, Banca Transilvania, Arsis, Travel Brands și Total Wash.

Zona de food găzduiește restaurantele KFC, Spartan, Mesopotamia, PoLi și Bunatăți Ardelenești, dar și o cafenea Juba Caffe.

Muzeul de Artă, situat pe Calea Domnească în imediata vecinătate a Muzeului de Istorie şi a Curţii Domneşti, este unul dintre importantele monumente ale oraşului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Construită între 1892 – 1894 de antreprenorul italian Giovanni Baltasare Vignosa ca sediu al Prefecturii judeţului Dâmboviţa, clădirea prezintă o decoraţie clasică cu influenţe baroce şi o impresionantă pictură interioară. Somptuozitatea picturii este resimţită tot mai mult pe măsură ce se ajunge la etaj şi culminează cu decoraţia „Sălii de Consiliu”. Bogata pictură murală, cu care este decorată Sala de Consiliu, situată central la etajul clădirii, prezintă motive neoclasice, vegetale şi florale cu influenţe clare ale barocul italian. Deasupra celor cinci căi de acces în sală se întâlneşte pictat câte un peisaj cu monumente reprezentative din Târgovişte (Curtea Domnească, Mitropolia nouă) ori împrejurimi aşa cum le-a văzut pictorul de origine italiană Giovanni Battista del Basso la 1894 – 1895, o excepţie constituind-o prezenţa, deasupra uşii centrale, a căpriorului ca stemă a judeţului Dâmboviţa. Din anii ’70, după mutarea Prefecturii în noul sediu modern şi mult mai mare, aici a funcţionat până spre sfârşitul anilor ’80 Secţia pentru Adulţi a Bibliotecii judeţene, după care a primit o nouă utilitate aceea de Muzeu de Artă, starea avansată de degradare permiţându-i să fie deschis publicului pâna în 1998. Redeschiderea acestuia a fost posibilă abia în anul 2009 după ample lucrări de consolidare şi restaurare.

Expoziţia Muzeului de Artă, modestă ca număr de exponate datorită spaţiului restrâns, cuprinde la parterul clădirii, artă veche românească, iar la etaj artă decorativă şi pictură de şevalet începând din prima jumătate a secolului al XIX-lea cu „primitivi” ai artei româneşti şi sfârşind cu lucrări din perioada interbelică.

Arta veche românească este reprezentată în general de pictura cu subiect religios – realizată pe diferite suporturi – ilustrată aici cu frescă din perioada brâncovenească, dar şi cu icoane din secolul al XVIII-lea şi chiar mai târzii datate după 1800.

Alături de aceste icoane sunt prezentate, ca o excepţie şi în acelaşi timp ca o evoluţie firească a picturii religioase după contactul unor artişti cu mediul academic central-european, icoanele, de mici dimensiuni, realizate de Gheorghe Tattarescu în stil neoclasic, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (cca. 1863-1864) prin intermediul cărora se realizează o trecere subtilă de la pictura religioasă la cea de şevalet situată la etaj. Astfel, cu personajele miniaturale de influenţă occidentală, în interioare destul de sumar prezentate de Tattarescu, deschidem calea vizitatorului spre portretele anonime de boieri. Acestea amintesc, prin costume şi chipurile expresive „zugrăvite” schematic, de tradiţia tablourilor votive ale diferiţilor ctitori de biserici.

Lucrările realizate spre sfârşitul secolului al XIX-lea de artişti precum: Nicolae Grigorescu, Sava Henţia, George Demetrescu Mirea şi Ştefan Vasilescu, vorbesc de stilurile şi schimbările care se produceau în plan artistic la nivelul întregii ţări. Prima decadă a secolului al XX-lea este prezentată, prin lucrările timpurii, de influenţă grigoresciană, ale lui Gheorghe Petraşcu şi prin portretele academice ale pictorului Ştefan Vasilescu, artişti care din diferite motive au ales să-şi lege viaţa şi creaţia de oraşul Tărgovişte. Începând cu anii ’20 ai secolului trecut este ilustrată cea mai importantă şi frumoasă perioadă a artei româneşti: copii realizaţi de Nicolae Tonitza, portrete de doamne din înalta societate prezentate diferit în funcţie de percepţia artistică a fiecărui artist în parte (a Ceciliei Cuţescu-Stork, Costin Petrescu, Theodor Pallady ori, probabil, Eustațiu Stoenescu) şi încheind cu luminozitatea oferită de minunatele peisaje din Balcic ale pictorului Nicolae Dărăscu de dinainte de cea de-a doua conflagraţie mondială.

În muzeul pot fi întâlnite tehnici de lucru variate, cu tradiţie sau mai noi, de la tempera pe lemn şi frescă până la pastel şi ulei pe diferite suporturi, dar şi culorile specifice fiecărui artist (albastrul şi albul lui Petraşcu, griurile calde palladyene, galbenul luminos al lui Tonitza, griurile grigoresciene, albastrul lui Dărăscu, verdele lui Bob Bulgaru etc.) care se regăsesc în operele de artă din expoziţia permanentă. Astfel, expoziţia pusă în valoare de pictura şi arhitectura clădirii cu spaţii variate monumentale sau intime, invită vizitatorul la meditaţie la vremurile de demult, îmbie la amintiri şi retrăiri ale atmosferei timpurilor apuse prin intermediul lucrărilor prezentate.

Foarte aproape de Centrul vechi al Târgoviștei, cam la jumătatea străzii Grigore Alexandrescu, la nr. 24, se află o casă ce adăpostește una dintre cele mai interesante colecții muzeale din oraș – colecția Vasile Blendea. Clădirea, valoros monument de arhitectură românească de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ridicat pe beciuri mai vechi, de secol XVII, existente și astăzi, l-a găzduit pentru o bucată de vreme și pe scriitorul Alexandru Vlahuță.
Muzeul Vasile Blendea a intrat relativ de curând în circuitul muzeelor târgoviștene, fiind inaugurat în 2003. Expoziția de bază reunește sculpturi, picturi, desene, schiţe de artă monumentală, piese de mobilier și textile, ceramică și obiecte personale, o valoroasă zestre artistică intrată în patrimoniul Târgoviștei prin generoasa donație a familiei Maria și Constantin Blendea (nepotul artistului).
Rămas în analele artei românești îndeosebi în ipostaza de sculptor monumentalist, Vasile Blendea a fost unul dintre acei rari artiști care și-au găsit împlinirea și pe tărâmul altor genuri ale artelor plastice, remarcându-se ca fin desenator și talentat pictor.
Ca sculptor se arată preocupat îndeosebi de figurile marcante ale istoriei și culturii naționale. Un alt subiect tratat cu predilecție de artist în sculptura monumentală, dar și în pictură sau desen, este acela al războiului, rod al unei experiențe trăite nemijlocit pe câmpul de luptă. Reprezentative în acest sens sunt o serie de machete ale unor lucrări de for public cu caracter omagial: Jertfa și Despărțirea (Răzvad), Omagiu eroului (Voineşti), Paza ţării (Ocnița).
În afara sculpturilor, expoziția de bază include numeroase lucrări de grafică, pictură de șevalet, desene în cărbune, tuș sau creion, toate acestea reflectând o mare varietate de genuri: natură statică, portrete și peisaje. Artistul a fost puternic atras de Târgoviștea vremii sale, ale cărei străzi, monumente și oameni le-a imortalizat în numeroase pânze. Tablourile și desenele expuse aici au darul de a apropia vizitatorul de sufletul vechii urbe, dezvăluindu-i, după însăși exprimarea artistului, „tot ceea ce lumina a putut iubi”.

PROGRAM DE VIZITARE
Luni: închis
Marţi – Duminică: Program de vară: 9.00 – 17.00
Program de iarnă: 8.00 – 16.00

Programul de iarnă este valabil din 1 noiembrie pană în 31 martie.
Casa de bilete se închide cu 30 de minute înaintea închiderii programului de vizitare.
TARIFE

Taxă de vizitare:
Întreg: 7 lei
Redus: 3.5 ron (elevi, studenţi, pensionari)
Taxă fotografii:
Amatori: 15 ron / ora / aparat
Profesionişti: 25 ron / ora / aparat
Taxă filmare:
Amatori: 40 ron / ora / aparat
Profesionişti: 750 ron / ora / aparat pentru spaţiile exterioare
Profesionişti: 1500 ron / ora / aparat pentru spaţiile interioare
Taxă pentru închirieri de spaţii:
120 ron / ora

Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești se află localizat în incinta Curții Domnești, mai exact pe latura de sud-est a complexului. Clădirea ce adăpostește astăzi muzeul a fost complet reconstruită între anii 2008-2010 după forma și pe temeliile unei clădiri mai vechi, ridicate la 1803 pentru a servi drept casă egumenului Dionisie Lupu al Mănăstirii Dealu.
Târgoviștea a fost locul apariției tiparului în Țările Române. Iubitor de cultură, domnul muntean Radu cel Mare (1495-1508), l-a chemat în țară pe Macarie ieromonahul, ce avea să tipărească aici, la Târgoviște, un Liturghier (1508), un Octoih (1510) și un Tetraevanghel (1512).
Ecou al acestei tradiții, muzeul ilustrează prin exponatele sale apariția și evoluția scrisului și a tiparului pe teritoriul românesc, până la primele publicații cu caracter regulat. Printre cele mai vechi manuscrise și tipărituri expuse în muzeu amintim Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, primul text românesc ce s-a păstrat și Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, valoroasă lucrare parenetică a literaturii noastre vechi.
De la jumătatea secolului al XVII-lea limba română a căpătat întâietate în tipărituri în dauna slavonei, atât în Ţara Românească (Pravila de la Govora) și în Moldova (Psaltirea în versuri a lui Dosoftei) cât și în Transilvania (Noul Testament de la Bălgrad). Către finele veacului amintit, la București, apare prima traducere integrală a Scripturii în limba română – Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688).
La începuturile cărții laice stau tipăriturile realizate de Antim Ivireanu în secolul al XVIII-lea (Panoplia dogmatică, Alixăndria), apoi manuscrisele și tipăriturile lui Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei), iar mai târziu gramaticile şi dicționarele editate de reprezentanții Școlii Ardelene.
O ultimă perioadă evocată în expoziție este cea a trecerii treptate de la alfabetul chirilic la cel latin, ilustrată prin ediții princeps ale scrierilor lui Negruzzi, Alecsandri şi Bolintineanu.
Colecțiile muzeului sunt completate cu ornamente tipografice, xilogravuri, inele sigilare, instrumente de scris, ferecături de carte, alături de o piesă foarte valoroasă, reprezentând o tiparniță de secol XVIII.

PROGRAM DE VIZITARE
Luni: închis
Marţi – Duminică: Program de vară: 9.00 – 17.00
Program de iarnă: 8.00 – 16.00

Programul de iarnă este valabil din 1 noiembrie pană în 31 martie.
Casa de bilete se închide cu 30 de minute înaintea închiderii programului de vizitare.
TARIFE

Taxă de vizitare:
Întreg: 7 lei
Redus: 3.5 ron (elevi, studenţi, pensionari)
Taxă fotografii:
Amatori: 15 ron / ora / aparat
Profesionişti: 25 ron / ora / aparat
Taxă filmare:
Amatori: 40 ron / ora / aparat
Profesionişti: 750 ron / ora / aparat pentru spaţiile exterioare
Profesionişti: 1500 ron / ora / aparat pentru spaţiile interioare
Taxă pentru închirieri de spaţii:
120 ron / ora


Teatrul Tony Bulandra este un teatru viu. Își găsește rațiunea de a fi în nevoia de Frumos și în dorința de a-l dărui spectatorilor. Acel Frumos estetic, artistic aflat mai presus de clasificări umane, pe care l-am moștenit încă de la primii europeni.

Este un laborator al preschimbării profanului în sacru, al ridicării firii mai presus de fire prin viziuni moderne ale unor regizori de prestigiu din țară și străinătate asupra unor texte din patrimoniul teatral universal.

Lucrează cu tineri și pentru tineri, pentru că ei refac mereu mirarea de a fi. Caută texte contemporane și dramaturgie tânără care să împlinească, prin temele abordate, funcția unui teatru comunitar, conștient de prezentul social.

Teatrul Tony Bulandra are trecut, prezent și viitor. Așază semne pe axa Timpului pentru a putea (re)găsi de fiecare dată drumul spre Suflet.

Aceasta este pagina Primăriei Municipiului Târgoviște, oras municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Dâmbovița, Muntenia, România. Are o populație de aproximativ 89.000 de locuitori. Reședință domnească și capitală între 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al Țării Românești.

Fragilistic este librăria iscusită, un brand apropiat de oameni, creat de oameni. Ne propunem să fim activ implicaţi în comunitate, şcoli şi evenimente culturale.
Noi, Fragilistic, ne propunem, pe termen lung, să aducem tinerii din România mai aproape de bogăţia intelectuală si sufletească pe care o oferă cărţile.
Misiunea noastră este să oferim mai mult decât o vastă selecţie de cărţi şi papetărie. Ne propunem să oferim o experienţă unică şi captivantă în fiecare librărie pe care o vom deschide. Vedem un viitor în care din ce in ce mai mulţi tineri români aleg să citească şi să se intoarcă în călătoriile copilăriei, unde totul capătă altă semnificaţie.

Oficializarea și instituționalizarea învățământului superior târgoviștean se reia după Revoluția din 1989, când apare în 1991 Colegiul Universitar Tehnic și Economic, ulterior prin Hotărârea Guvernului României nr. 288 din 01.06.1992, se inființează Universitatea Valahia din Târgoviște. Înființarea acestei universități se înscrie firesc în concepția de dezvoltare a universităților regionale, frecvente în principalele state europene și nord-americane.



Dacă la înființare Universitatea Valahia din Târgoviște avea în structura sa 2 facultăți, un colegiu universitar, 14 specializări universitare și circa 700 de studenți, în acest an universitar structura s-a diversificat armonios în funcție de necesitățile economico-sociale, de cerințele pieței muncii, astfel Universitatea Valahia din Târgoviște are în structura sa actuală 10 facultăți (licență - 3 sau 4 ani), 35 de specializări universitare, studii de masterat și doctorat, pregătirea și perfecționarea personalului didactic și învățământul deschis la distanță. În prezent, la toate formele de învățământ, studiază aproximativ 7.500 de studenți sub îndrumarea competentă a 330 de cadre didactice, organizate în departamente academice beneficiind de o bază materială corespunzătoare.

Pe lângă activitatea didactică și de cercetare științifică, Universitatea Valahia din Târgoviște cuprinde în structura sa, centre de formare continuă în concordanță cu cerințele mediului social-economic în cadrul căruia funcționează.

Instituția noastră oferă condiții sociale corespunzătoare (cămine, cantine, club, baze sportive, etc.) iar în prezent se află în construcție noul campus universitar care va completa baza materială proprie. Universitatea Valahia din Târgoviște se preocupă de realizarea în condiții optime a misiunii sale: învățământ și cercetare științifică de calitate, condiții excelente de studiu și viață pentru studenți, integrare profesională la nivel național, deschidere academică europeană.

Povestea actualei Mitropolii a Târgoviştei începe în secolul al XVI –lea, atunci când domnul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab a hotărât, la sfatul Patriarhului Nifon, mutarea mitropoliei de la Curtea de Argeş la Târgovişte.

Astăzi, ne aducem aminte de povestea celei mai mari şi mai frumoase biserici a oraşului Târgovişte, de ridicarea acesteia, precum şi de secolele care au trecut peste ea, până la neinspirata sa dărâmare în 1889 şi clădirea pe locul ei a actualei biserici a Mitropoliei construită după planurile arhitectului francez Lecomte du Nouy.

Revenind la povestea vestitei Mitropolii din Târgovişte , rămasă în picturi, desene şi mărturiile veacurilor, istorici nu s-au putut pune de acord de la început dacă vechea mitropolie a fost construită pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, sau în prima jumătate a secolului al XV-lea, ipoteză greu de crezut sau construcţia a început în timpul domniei lui Radu cel Mare, dar nu a fost finalizată, aşa cum spune cronica Viaţa Sfântului Nifon: “ domnul nu s-au învrednicit a o muta şi după mărturia lui Gavril Protul, iar Neagoe Basarab s-au umplut de cuvântul sfinţiei sale şi cu a lui blagoslovenie zidi mitropolie în Târgovişte” .

Este sigur că mitropolitul Nifon a cerut lui Radu cel Mare, mutarea mitropoliei Ţării Româneşti la Târgovişte, dar aceasta nu a avut timp şi nici voinţă să o clădească.

Neagoe Basarab este ctitorul vechii mitropolii, iar hotărârea construcţiei a fost luată cu prilejul sfinţirii bisericii domnului din Curtea de Argeş în anul 1517. Atunci s-a făcut “tocmeala” “ca de acum înainte niciodată, în veci, în Argeş să nu mai fie mitropolie, ci să fie mănăstire şi arhimandrie, iar în Târgovişte să fie mitropolia stătătoare, cum s-au aşezat” .

Acelaşi izvor ne povesteşte că în 1518, Neagoe a început zidirea mitropoliei “mare şi frumoasă cu opt turle şi tot rătunde, cum să satură ochii tuturor de vederea ei” . Construirea ei a fost făcută şi cu meşteri pietrari transilvăneni.

Sfinţirea catedralei Mitropoliei din Târgovişte s-a făcut la 17 mai 1520, de Înălţarea Domnului care a fost şi hramul bisericii. Sărbătoarea a fost menţionată într-o scrisoare a lui Neagoe Basarab către braşoveni din 26 aprilie 1520, prin care-i invita să participe la eveniment împreună cu toată ţara.

După opinia profesorului V. Vătăşianu la construirea mitropoliei a colaborat şi un meşter trimis în Ţara Românească de despotul Serbiei şi de aici influenţa bisericii mănăstirii Mansija, zidită de Ştefan Lazarevici între anii 1407 - 1418 . Dar, din cercetările lui Nicolae Stoicescu şi Cristian Moisescu o astfel de influenţă nu se produce atât de rapid . Aceste elemente au fost asimilate mai târziu de către arhitectura muntenească până în timpul lui Neagoe Basarab.

Cercetările făcute de cei doi istorici comparând ornamentele coloanelor catedralei, precum şi analogiile cu vestigiile epocii demonstrează că Mitropolia a fost începută în vremea lui Radu cel Mare, dar zidită propriu zis în vremea lui Neagoe Basarab, lucru confirmat şi prin argumente de ordin stilistic.

Acceptând demonstraţia de istorie şi stilistică a celor doi istorici, se înlătură şi ideea conform căreia turlele bisericii erau adăugate ulterior, deoarece în perioada în care biserica a fost construită acesta era tipul de construcţie bisericesc.

Lucrările la mitropolie au continuat şi după moartea lui Neagoe Basarab. Pisania mitropoliei în limba slavă (datată 7018 - 1510) afirma că domnul “a început a face din temelie această sfântă şi mare mitropolie, muma bisericilor”, dar spune că domnul nu a “săvârşit lucrarea” deoarece a murit .

Unul dintre urmaşii lui Neagoe Basarab, Radu Paisie (1535 - 1545) văzând “că de multă vreme stă nesăvârşită această sfântă casă” a continuat zidirea şi a acoperit mitropolia cu plumb şi a înfrumuseţat-o. Lucrările au fost gată, conform pisaniei la 20 septembrie 1537 .

Dar, o data cu domnia lui Mircea Ciobanu şi înfeudarea ţării de către turci, oraşul Târgovişte redevine al doilea oraş al ţării. Soarta oraşului se schimbă în urma venirii la tron a lui Petru Cercel (1583 - 1585) care a mutat iar capitala la Târgovişte.

Documentele ne spun că lucrările la biserica Mitropoliei Ţării Româneşti au continuat şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. La 13 ianuarie 1585, Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanu „miluise” pe Dumitru zidaru „pentur buna şi dreapta slujbă ce a slujit şi a muncit şi a dres şi a acoperit cu plumb mitropolia din oraşul Târgovişte” . Acoperişul de plumb al bisericii mitropoliei a existat până la 1821.

Spre sfârşitul sec. al XVI-lea, mitropolia a fost văzută de italianul Franco Sivori care povesteşte despre minunata biserică, lucrată în mozaic ce are şi „un frumos palat” cu grădină. Biserica a primit numeroase danii de moşii, vii, ţigani, bălţi fiind un locaş bogat şi înfloritor.

Dar la sfârşitul secolului al XVI-lea, istoria şi-a arătat colţii şi turcii au ocupat temporar oraşul Târgovişte, în timpul luptelor cu Mihai Viteazul. Oştile lui Sinan Paşa au pustiit în 1595 o parte a oraşului. Au transformat biserica Mitropoliei în moschee, dar nu i-au adus mari stricăciuni, deoarece aceasta redevenise mitropolie în vremea domniei lui Radu Şerban care-şi îngroapă aici pe mama sa şi un fiu .

Apoi stricăciuni fac la mitropoliei incursiunile oştilor lui Gabriel Báthory în iarna anului 1610 – 1611, când aceştia jefuiesc de odoare mai multe biserici din zona Târgoviştei, inclusiv Mitropolia.

Vremurile mai bune au venit odată cu domnia lui Matei Basarab, care a fost un important ctitor în Târgovişte, ca şi înaintaşul său Neagoe Basarab. După opinia istoricului V. Drăghiceanu care a studiat în perioada interbelică vestigiile vechii mitropolii a Târgoviştei, Matei Basarab a refăcut o parte a mitropoliei. După o pisanie nedatată acesta a „dres” biserica, a acoperit-o cu plumb şi a refăcut cadrele de marmură ale ferestrelor, care „reprezintă o primă manifestare a influenţei pe care o va exercita zidirea bisericii Stelea din Târgovişte asupra evoluţiei ulterioare a decoraţiei edificiilor religioase din Ţara Românească” .

În timpul lui Matei Basarab la mitropolia din Târgovişte a funcţionat tipografia domnească. Aici au fost tipărite o mulţime de cărţi printre care Pravila cea mare sau Îndreptare legii din 1652.

Constantin Şt. Bilciurescu face, în 1890, un catalog intitulat Monasterile şi Bisericile din România cu mici notiţe istorice şi gravuri, Tipărite pe cheltuiala şi sub auspiciile Ministerului Cultelor şi Instrucţiunei Publice. Autorul, care făcea parte din Corpul Biroului Cultelor din Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, ne spune în Prefaţă, aduna data fundărei, posiţia geografică, numele fondatorilor, tradiţiile istorice, conservate fie prin memorie, fie scrise pe pietre, în pomelnice, pisanii, inscripţii pe frontispicii, picturile diferite obiecte şi bibliotecă .

În câteva pagini prezintă şi fosta Mitropolie din Târgovişte spunând: „până la 1821 a fost învelită cu plumb, dar Ipsilante venind cu volintirii săi a luat plumbu de pe biserică, din care a turnat glonţe şi au rămas numai turnurile învelite cu plumb”.

Inscripţia lui Neagoe Basarab, reconstituită de Bilciurescu înainte de 1890 spunea: Cu bună voie a Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului, Eu smeritul robul lui Hristos, Io Neagoe V.V. împreună cu Doamna mea Despina şi cu fiul meu Tudosie (Voevod), din Dumnedeească îndemnare am poftit de am început de a face din temelie acestă sfântă şi mare Mitropolie, mama bisericilor, întru mărirea celui întru slavă, (ce s-au) înălţat Domnul Dumnedeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în dilele Archipăstorului Macarie, însă nu o am săvârşit, ci am eşit dintr-această lume deşertă la anul lumei 7018 sau 1510, Septembrie 30, ci mă rog vouă fraţilor părinţi, pomeniţi-me când vă rugaţi, şi am dat satul Aninoasa.

Bilciurescu prezintă pictura zidului bisericii pe care se află mai mulţi domni şi mitropoliţi Petru Voevod, Ecaterina Doamna, Neagoe Voevod, Despina Doamna, jupân Barbu Corbeanu, vătafu de aprozi. Jupân Enache Văcărescu, Velu-Paharnicu. Stanca Epipaniţa Ego. Şase copii: Marina, Ilinca, Balaşa, Constantin, Barbu, Ştefan. Radu Voevod, Matei Basarab Voevod, Mircea Voevod, radu Voevod, Constandin B. Basarab V.V. Radul Voevod, Şerban Voevod Cantacuzino, Ştefan Mitropolitul, Antim Mitropolitul, Vladu Voevod, Mihai Voevod, Alexandru Voevod.

Dintre puţinele descrieri ale acestei importante biserici, cea a lui C. Bilciurescu este făcută cu câţiva ani înainte de dărâmarea lăcaşului. Acesta povesteşte cu lux de amănunte frescele „Domnii şi Domnele sunt îmbrăcate în haine lungi de stofe aurite, pe cap au corone imperiale, şi pe aceste haine câte o manta cu iacà de blană, ca imperatori Bizantini, iar alţii cu mantale lungi (Tătărăşti) cu ceapraguri de fir galben şi nasturi (bumbi) mari. Fie-care porta la brîu câte un stilet (hangen), a cărui coadă, ornată cu mărgăritari şi pietre preţioase. Mircea Vodă şi Mihai Vodă diferă, ei au haine scurte de oşteni, o tunică scurtă încheiată până la cingătore şi mantale ca ale lui Mihai Vitezul şi cu săbii atârnate. Mitropolitul Ştefan în vesminte de serviciu, iar Antim numai cu mantie, mitre pe cap şi în mâni cu toeage păstoreşti ”.

Înainte de 1890, în partea stângă a bisericii se afla mormântul Mitropolitului Ştefan, cel care a tipărit o mulţime de cărţi în epoca sa, pe a cărui piatră scria „Supt această piatră, odihnesc osele prea Sfinţitului Kir Ştefan Mitropolitul Ţărei Româneşti, fiind pastor în scaun ani 20, şi viind vremea şi-a dat obşteasca datorie, şi s-au astrucat aici în sfânta Mitropolie, Veacia-mu-pameta, în luna lui Aprilie 25 dile, la anul de la facerea lumei 7186 (1668)” .

Tot în biserica se afla piatra de mormânt de marmură „frumoasă şi bine sculptată, având dasupra zgriptorul cu două capete al familiei Cantacuzinilor, şi înscripţiunea în româneşte: Supt această mare piatră odihneşte ţerina bine-credincioasei Balaşa Cantacuzin, Vel Vistieru din Moldova, soţia luminatului coconului Ştefan Brâncoveanu, al doilea fiu al înălţatului şi blagocestivului Io Constantin Basarab Voevod. Care de ani 15 vârsta fiind, cu iubitul soţul ei creştineşte evsevios, şi cu înţelepciune şi cu alt aretis au trăit, ci, cruta morte fără de vreme o au răpit. ... Răpăsând la anul de la zidirea lumei 7220, iar de la Christos 1712, Decembrie 23,astrucându-se cu multă cinste în sfânta Mitropolie din Târgo-Veste”.

Constantin Bilciurescu ne spune că biserica se află în restaurare şi speră că peste puţin ani aceasta se va termina.

Dar, soarta vechii Mitropolii a fost cu totul alta şi astăzi mai avem amintiri, parte din pietrele funerare şi o frumoasă poveste al cărei sfârşit este greu de înţeles.

Un alt istoric, Virgiuliu Drăghicescu scrie în perioada interbelică despre Mitropolia Târgoviştei. Note istorice şi arheologice cu 18 ilustraţii şi planuri, lucrare apărută în anul 1933. Acesta reface trista istorie a bisericii mitropoliei de la primul său ctitor Neagoe Basarab, până la hotărârea nefastă a dărâmării vechii Mitropolii, adică a restaurării ştiinţifice a lui Lecomte de Nouy, care era un arhitect emerit, bun cunoscător al artei bizantine a Orientului, dar un om abstract, crescut la şcoala arhitectului francez Viollet – le – Duc, fără cunoştinţe istorice, fără putinţă de orientare în trecutul artei noastre .

Această biserică a fost Mitropolia Ţării Româneşti din anul 1520 şi până în 1668, când după moartea Mitropolitului Ştefan, mitropolia s-a mutat la Bucureşti. Mutarea Mitropoliei s-a făcut sub Radu Leon-Vodă şi Mitropolitul Theodosie, cu toate că curtea domnească fusese mutată la Bucureşti din timpul lui Mircea Ciobanu.

În timp de 148 de ani, necontenit, toţi Mitropoliţii Ţării locuiră în Palatul mitropolitan dela Târgovişte, iar zidurile Mitropoliei Târgovişte fură martore la toate slujbele de bucurie sau întristare ce se oficiau aci de Mitropoliţii ţării.

Mitropolia a avut o perioadă de strălucire în epoca lui Matei Basarab (1632 - 1654) şi apoi a lui Constantin Brâncoveanu. Descrierea, din 1653, a lui Paul de Alep arată frumuseţea bisericii mitropoliei „.. e prea frumoasa biserică ce nu-şi are pereche în aceste regiuni, afară numai de biserica mitropolitană a Cazacilor, amândouă fiind zidite după modelul Sfintei Sofii, înalte, vase, sprijinite pe mai multe coloane, foarte imposante. Ea se împarte în trei secţiuni: întâia e nartexul exterior foarte spaţios şi cu mai multe cupole, de aici a doua uşe, întri într-un alt nartex”.

O a treia uşă duce în centrul bisericii de dimensiuni vaste cu o mare cupolă deasupra, în centru căreia este un impresionant candelabru. Aici se află trei tabernacole şi strane. Iconostasul, simbolul şi crucile erau foarte mari, cu sfeşnice elegante de lemn poleit.

Tot Paul de Alep povestea că: „ pereţii sunt acoperiţi cu picturi vechi. Numărul cupolelor mari şi mici este de douăsprezece, fiecare ornată cu o cruce poleită. Înaintea uşii se află o fântână frumoasă, iar biserica este înconjurată cu straturi de trandafiri şi de diferite flori”.

Paul de Alep ne-a lăsat şi o descriere a palatului mitropolitan: foarte măreţ, aflat la un capăt al oraşului, tocmai lângă zid (…) Apartamentele mitropolitului sunt foarte înalte, aşezate spre răsărit şi frumos pictate cu minunile creaţiunii pământului şi mării, cu descrierea Ierusalimului şi a mănăstirilor sale, cu aceea a piscului Sinai…, aceea a Sf. Munte , cu cele 24 mănăstiri ale sale în faţa mării, toate lămurit şi în proporţii mari.

Povestea mândrei biserici mitropolitane continuă şi după mutarea mitropoliei la Bucureşti, dar treptat toate aceste frumuseţi descrise de călătorii străini sunt neglijate şi ajung să se ruineze.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în anul 1707, Mitropolitul Theodosie renovează vechea mitropolie, după cum spune pisania de la 1709 care aminteşte şi de lucrările făcute în acel an de către Ianache Văcărescu, mare paharnic podeaua din acest sfânt locaş, cu zugrăveala, cu pardoseala şi facerea chiliilor din spre miazănoapte, din clopotniţă până în foişorul caselor celor vechi. Cu acest prilej este construit şi pridvorul brâncovenesc cu stâlpi frumoşi de piatră la intrarea în biserică, dărâmat împreună cu biserica.

Antim Ivireanu reînfiinţează tipografia de aici, iar între 1709 şi 1715 se tipăresc cărţi pentru slujbe, dar şi cărţi de doctrină în limbile greacă şi română.

După domnia lui Brâncoveanu vine declinul treptat al frumoasei biserici şi al palatului vechii mitropolii.

În timpul războiului ruso-austro-turc din anii 1736 – 1739, boierii şi-au ascuns averile în tainiţa mitropoliei şi turcii au ars oraşul şi au spart zidurile Mitropoliei şi curtea domnească, în iunie 1737.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea pentru a nu se prăbuşi zidurile bisericii, mitropolitul Dosithei a făcut reparaţii „preînnoind împrejurimile acestei mitropolii Târgovişte, care ajunseseră în dărăpănare” .

În anul 1815, târgoveţii au cerut să fie instalată în clădirile mitropoliei o şcoală cu cheltuiala mitropoliei din iraturile eparhiei ce are , deoarece fosta mitropolie avea destule odăi pentru odihna dascălilor şi a ucenicilor şi toate înlesnirile .

În catagrafia din anul 1819, biserica mitropoliei şi clădirile din jur sunt descrise astfel: „biserica cu 8 turle este învălită în plumb peste tot, care acoperiş s-au meremetisit cu tinichea de preasfinţia sa părintele mitropolit Dositei, are jgheaburi împrejur tot de tinichea, vopsite mohorât, tencuială albă pă dina fară, ferestrele toate cu geamuri, ferestrele cele mai dă jos cu fiare în şătrange, anvonu dinaintea bisericii învălită în tinichea văpsită mohorât. Înăuntru biserica are zugrăveală veche şi ştearsă pă alocurea, are jelţurile toate şi celelalte ale bisericii”.

Dar necazurile nu au ocolit biserica Mitropoliei. În 1821, ostaşii lui Alexandru Ipsilanti au luat acoperişul de plumb al bisericii pentru a face gloanţe, astfel ploile i-au stricat bolţile şi picturile. După unele mărturii, Tudor Vladimirescu a fost ucis chiar în curtea mitropoliei.

În 1823, biserica a fost acoperită cu tinichea din strădania lui Alexe staroste cu banii luaţi de pe două moşii ale mitropoliei.

Generalul Pavel Kiseleff a vizitat mitropolia în anul 1832, care a remarcat mormintele din pronaos şi faptul că era acoperită cu plumb şi tinichea.

Dar, în 1838 a venit cutremurul care a produs mari stricăciuni, s-au dărâmat clădirile din jur, dar şi biserica şi clopotniţa au avut de suferit. Bolta altarului s-a crăpat, pereţii bolţilor bisericii erau despicaţi, tencuiala căzută, amvonul era crăpat. Cu toate acestea cel mai mult de suferit nu a avut biserica, ci odăile dărăpănate foarte … nu mai este mijloc de a mai lăcui cinevaş acolo .

Un alt dezastru s-a produs în anul 1842, când s-au dărâmat toate acareturile ce formau odată Mitropolia Târgoviştei de către municipalitate, şi care cuprindeau tot Oborul de astăzi al oraşului Târgovişte. Rămase în picioare numai biserica cu clopotniţa de intrare , iar grădinile bisericii au fost lăsate prădă vitelor orăşenilor, lărgindu-se oborul pentru vite.

După o descriere a lui Cezar Bolliac din 1845 biserica mitropoliei din Târgovişte era mai mare decât mitropolia din Bucureşti, având 25 de stânjeni lungim înăuntru şi 9 stânjeni lăţime (circa 50 x 18 m) este despuiată de tot felul de odoare, ploă în ea şi este aproape a nu se mai putea face oficiu într-însa, deşi are un venit însemnat .

Aflată într-o stare jalnică, vechea mitropolie şi-a continuat povestea tristă. În această perioadă a apărut ideea dărâmării acestei biserici. Ideea i-a aparţinut lui Ioan Schlatter, arhitect mănăstiresc, şi a prezentat-o într-un raport al său din 30 septembrie 1847 în care spunea luând în deaproape băgare de seamă zidurile şi construcţia bisericii … am găsit că această zidire, deşi nu prea are soliditate … va mai putea exista un curs de vreme, fără a ameninţa cădere. Acesta a considerat că pridvorul brâncovenesc trebuie dărâmat sunt prea rău crăpate şi se ţin numai în nişte legături de lemn care în caz de cutremur vor cădea.

Schlatter a recomandat ca biserica să fie păstrată aşa şi să fie dărâmată şi construită una nouă nu merită vreo reparaţie mai învinsă … fiindcă nu numai construcţia ei nu iartă a se putea face vreo reformare frumoasă ci chiar zidurile nu au destulă soliditate ca să se poată zidi deasupra lor.

În acelaşi an, 1847, mitropolitul Neofit a vrut să reclădească o parte din clădirile aflate în curtea mitropoliei, a dărâmat etajul întâi al acestora şi apoi, din lipsa de bani s-a oprit, sporind practic dezastrul din incinta mitropoliei.

În anul 1852, se spunea că biserica era în bună stare, pentru că crăpăturile sunt de suprafaţă, dar după patru ani, în 1856 în biserică nu se mai puteau ţine slujbe deoarece învelişul era foarte stricat, mitropolitul alocând 100 de galbeni pentru refacerea învelişului cu tinichea albă.

Povestea tristă a dărăpănării unor vestigii istorice de nepreţuit a continuat. În anul 1860, Ministerul Cultelor a fost anunţat de către prefectul judeţului că biserica este crăpată în mai multe locuri, zidurile din jurul ei sunt nişte ruine, cerând găsirea rapidă a unei soluţii. Dar fonduri nu s-au găsit. La doar un an, în 1861, au apărut trei planuri de refacere, dar niciunul nu a fost pus în aplicare.

În acelaşi an, Emile Isambert vizita oraşul Târgovişte, remarcând frumuseţea bisericii sale, cele nouă turle, minunata pictură interioară ce fusese distrusă de timp.

Egumenul Cosma spunea, în 1863, că dacă nu se vor lua măsuri rapide, va pieri un edificiu „ce ar urma d-a se conserva numai pentru onoarea şi memoria străbunilor noştri”.

În două rânduri, orăşeni au făcut petiţii pentru repararea mitropoliei, în 22 aprilie 1864, într-o adresă semnată de numeroşi orăşeni care solicitau a satisface o trebuinţă simţită de oricine ar vedea sînta mitropolie căzută astăzi în desăvârşită ruină. În anul 1866, 103 târgovişteni au semnat o nouă cerere către cameră şi senat, cerând reparaţiunea mitropoliei, după ce în 1864, se aprobase repararea radicală şi nu s-a făcut nimic. Povestea petiţiilor înaintate Ministerului Cultelor, Parlamentului a continuat în 1868, 1870, 1871, 1872, 1875.

În anul 1881, sub ministeriatul lui V.A. Ureche o delegaţie compusă din Slavici şi arhitectul Mandrea, vizitară Mitropolia. O găsiră aşa cum se prezenta în urma deselor stricăciuni şi restaurări: prea lungă şi cu unitatea ei arhitectonică pierdută. Ei constatară că în zilele noastre biserica s-a reparat într-un mod imposibil, s-a dat jos toată tencuiala şi s-a pus alta în locul ei, molozul s-a lăsat împrejurul zidurilor, încât biserica, şi altfel nu destul de înaltă, a rămas în groapă şi apa de ploaie se scurge în biserică .

După părerea lui I. Slavici şi a arhitectului Mandrea biserica era încă solidă, având nevoie de reparaţii mărunte, în primul rând ridicarea pământului din jurul bisericii şi de repararea acoperişului.

Biserica Mitropoliei făcea parte din cele cinci monumente aparţinând tipului edificiilor în cruce grecească înscrisă ridicate în Ţara Românească, cea mai frumoasă dintre acestea.

Cristian Moisescu a fost cel care a cercetat şi a scris despre acest minunat edificiu, lucrările sale publicate în anii 70, sunt cele mai importante studii dedicate monumentelor din Târgovişte. Ne-am dori ca şi în această perioadă istorici şi arheologi să se preocupe de vestigiile oraşului Târgovişte, atât de frumoase şi prea puţin cunoscute publicului larg.

Structura. Conform studiilor lui Cristian Moisescu , denumirea tipului este dată de forma planului bisericii şi structura acoperirii naosului: o turlă centrală şi două perechi de bolţi semicilindrice, dispuse perpendicular – toate susţinute de patru stâlpi, a căror proiecţie orizontală determină o cruce cu braţe egale (cruce greacă), vizibilă din interior şi înscrisă în pătratul format de zidurile perimetrale .

Cele patru compartimente cuprinse între braţele crucii şi pătratul pronaosului au fost acoperite cu bolţi semicilindrice, cu bolţi în cruce sau mici cupole.

În lucrarea Târgoviştea şi monumentele sale, Nicolae Stoicescu şi Cristian Moisescu compară ornamentele care decorează mitropolia cu cele folosite la împodobirea faţadelor mânăstirii Dealu şi arată că asemănările sunt izbitoare, demonstrând astfel că datarea propusă de aceştia pentru cele două construcţii ale bisericii în timpul domniei lui Radu cel Mare şi în timpul domniei lui Neagoe Basarab este justificată prin argumente de ordin stilistic.

La doar câţiva ani după raportul lui Slavici, s-a luat hotărârea dărâmării bisericii şi construcţiei uneia noi. V. Drăghicescu povestea după câţiva ani de la dărâmare „în câteva săptămâni şi cu ajutorul dinamitei, s-au dărâmat ziduri groase de un metru şi mai bine, care n-aveau nevoie decât de reparaţii. În locul celei vechi avem o altă zidire nouă, care, dacă nu păcătuieşte nimic ca tip de biserică bizantină, nu are nicio legătură cu vechea biserică, pe care are pretenţia de a fi restaurat-o”.

Biserica Mitropoliei construită de Lecomte de Nouy are planul bizantin în formă de cruce greacă înscrisă. La întretăierea celor două braţe ale crucii se înalţă turla naosului, cu 12 laturi şi 12 ferestre. Altarul are o absidă mare în axul longitudinal şi două abside alăturate servind de proscomidie şi diacomicon. Sculptura în lemn, la tâmplă este bogat aurită. Pictura actualei mitropolii este în stil neobizantin pe fond aurit.

Dar dărâmarea unei biserici medievale a fost o decizie care a stârnit în epocă polemici şi proteste, astăzi ne rămâne doar tristeţea. Dărâmarea s-a făcut treptat, cu schele acoperite, prima data s-au dărâmat turlele, care după părerea arhitectului erau adăugiri ulterioare, dar acesta s-a înşelat amarnic.

S-au dărâmat zidurile până la temelie pentru a fi găsite vestigii ale construcţiei lui Neagoe Basarab, dar biserica întreagă era un astfel de vestigiu. Cu unele excepţii, pietrele funerare, după „renovare” din vechea Mitropolie a Târgoviştei a lui Neagoe Basarab nu mai rămăsese nimic.

Lucrările la această nouă biserică au durat până în anul 1933, peste patruzeci de ani, biserica fiind sfinţită în anul 1933.

Nicolae Iorga vizitând oraşul, la începutul secolului XX spunea despre mitropolie că era total refăcută, cu pridvorul ei aşezat pe şase stâlpi, cu turnul unic, prea subţire, ridicat pe o temelie înaltă.

Cele mai multe pietre de mormânt din vechea Mitropolie s-au păstrat la Muzeul de Istorie din Târgovişte, cât priveşte biserica Mitropoliei şi clădirile acesteia din secolele XVI – XVII au rămas doar o amintire şi subiect de studiu.

De-a lungul vremii, dar mai ales în secolul XX istorici consacraţi au scris despre Mitropolia Târgovişte, despre biserica sa medievală, care astăzi, din păcate, nu mai există decât în memorii, amintiri, hrisoave vechi.

De la Virgiliu Drăghiceanu în 1907, 1912, apoi 1933, apoi la Nicolae Ghika-Budeşti, între 1927 şi 1936, Nicolae Iorga, Virgil Vătăşianu, până la Nicolae Stoicescu, Cristian Moisescu, acad. Răzvan Theodorescu această biserică a fost studiată şi dezvăluită atât istoricilor, cât şi publicului larg.

Această sinteză îşi propune să readucă în interesul publicului istoria unei mitropolii şi a unei biserici.

Păstrând cuvintele târgoveţilor din Târgovişte, sperăm ca această prezentare să pună suficiente întrebări pentru a nu se mai repeta astăzi povestea dărâmării unei biserici de veacuri: faceţi a se stinge vocea plângătoare ce se aude asupra ruinilor Târgoviştii, chiar şi de către streini ce vin a vedea vechea capitală a Românii. Faceţi, în fine, să avem mai puţin o ruină din câte posedăm.

Material realizat de catre dr. Cristina Paiusan-Nuica si dr. Teodora Stanciu-Stanescu

Înscrisă într-un efort edilitar mai amplu, în care și-au unit forțele autoritățile locale și cetățenii, construcția unui Palat de Justiție între 1901 - 1902, în imediata apropiere a sediului Prefecturii (1895), nu a fost deloc surprinzătoare. În 1918, clădirii construite în stil neoclasic și caracterizate prin sobrietatea volumelor și echilibru i se va adăuga etajul. În septembrie 1986, edificiul se va prezenta publicului sub o nouă imagine odată cu inaugurarea noului Muzeu de Istorie. Parterul este destinat în special expozițiilor temporare; o sală modernă, dar și holul, generos ca spațiu, permit atât astfel de evenimente, cât și alte genuri: prezentări, conferințe, seminare. Etajul găzduiește expoziția permanentă a Muzeului de Istorie, ce se dorește un periplu prin istoria acestor meleaguri, din cele mai vechi timpuri ale existenței umane până la finele Primului Război Mondial. Călătoria începe, în prima sală, dedicată preistoriei, de la Paleolitic la prima epocă a fierului, cu exponate de la unelte simple din piatră asociate cu resturi de faună, la ceramică neolitică aparținând culturii Gumelnița. Din obiectele aparținând epocii bronzului reținem colierul din cuarț aventurin de la Gorgota. O sabie și câteva topoare celtice descoperite la Brătești și Ocnița ilustrează prima epocă a fierului, Hallstatt. Două săli sunt dedicate celei de-a doua epoci a fierului, La Tene, și perioadei clasice a istoriei care se confundă cu existența civilizației geto-dace. Tezaurele monetare geto-dace, macedonene și romane atestă mai mult decât schimburi comerciale. Războaiele daco-romane, dar mai ales viața de după cucerire, secolele II - IV, sunt ilustrate prin diverse obiecte descoperite la Cătunu, Mătăsaru și Mogoșani, iar secolele V - VII, prin descoperiri de la Băleni. Un obiect de o valoare deosebită este cazanul hunic (secolul V) descoperit în 1983 la Ionești, comuna Petrești. Urcăm câteva trepte și simbolic facem un salt în timp, sala următoare dorind să ilustreze alte realități: constituirea statului medieval Țara Românească și rolul pe care Târgoviște l-a avut în istorie în secolul al XV-lea. Mai departe, printr-o zonă intermediară străjuită de armurile a doi cavaleri din secolele XV-XVI, ajungem în secolele XVI - XVIII, cărora le sunt rezervate două săli, secole în care Târgoviște a cunoscut o înflorire deosebită, marcată însă și de perioade mai întunecate. Domnitorii Radu cel Mare, Neagoe Bararab, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, prin activitatea lor, constructivă, culturală, politică și militară, și-au legat pentru totdeauna numele de această urbe. După secolul fanariot, Târgoviște revine în istorie în prima jumătate a secolului al XIXlea, când va avea un rol direct sau indirect în toate marile evenimente: mișcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821, Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor de la 1856, domnia lui Alexandru Ioan Cuza fiind prima etapă în constituirea și modernizarea statului român. Ultima sală este dedicată familiei regale a României și celor două evenimente majore ce le-au permis românilor să-și împlinească visul secular: Războiul de Independență de la 1877 - 1878 și Primul Război Mondial (1916 - 1918). Orașul la final de secol XIX - început de secol XX, pe fundalul dezvoltării industriale și al unei perioade de prosperitate, își va schimba înfățișarea, îmbogățindu-se cu numeroase monumente, cum a fost și Palatul de Justiție, actualul Muzeu de Istorie.[1]

Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Bătrân când, într-un act al fiului și asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, se vorbește despre "[...]însuși orașul domniei mele Târgoviște[...]".

Turnul Chindiei, cunoscut și ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgoviște, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Țepeș, în timpul celei de-a doua domnii, inițial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului.[1] Actualmente, clădirea măsoară 27 de metri în înălțime și 9 metri în diametru.[2] Între anii 1847 și 1851, turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuală datorându-se acestuia, inclusiv înălțarea sa cu circa 5 metri față de construcția inițială.[3]

Turnul Chindiei este cea mai importantă atracție turistică din oraș și totodată simbolul orașului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema orașului, în partea de sus, dar și în partea de jos. Fiind un monument istoric, clădirea găzduiește acum o expoziție de documente, arme și obiecte care au aparținut lui Vlad Țepeș. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.[4]